PORTRETUL
M. S. R. ELISABETA FARA CULORI
Intro
:
Cu 5 ani in urma prin (2011), asistam
de pe acoperisul garajului de aici din Strada Berzei 65, intr-un frig insuportabil
de minus 17-20 de grade, la o crima cu talharie, de data asta imobiliara, amaruri
primite chiar in plina iarna din grija autoritatilor, cand biata casuta fu
ghilotinata, iar ranile odata cicatrizate, incepand sa se deschida in rubiniul razelor
de soare cu dinti mari, dar de data asta argintii ...
Iar am fost nemernic cu viata,
iar am lovit-o in gura cu indiferenta mea si plina de un profund sictir.
Asa ca degetele mi se dezmorteau
treptat si incepeau sa gadile mai tarziu tastatura, conturand povestea mai
departe, numita azi de literatura intr-un stil mai modernist [S.F.], eu preferand
sa pastrez forma de „basm” caci in ea, poate un sambure de adevar de peste
veac, a apucat sa germineze si nu mai stie aproape nimeni cum, de unde, cand,
in ce fel sa o mai opreasca ...
O data ca niciodata ...
Germania - Neuwied - 17
decembrie 1843; pe atunci frumoasa PRINCIPESA
ELISABETA A ROMANIEI, viitoare regina mai tarziu, vedea lumina zilei in
castelul Monrepos. In anul 1869 se casatoreste la 3 noiembrie cu Principele Carol I, iar
cand nu se astepta mai nimeni, cu un impuls asurzitor al unui suflet fericit in
toata dragalasenia lui, isi arunca ecoul pana in zilele noastre, asupra Tarii
Romanesti, al carei intemeietor era Basarab I si asupra Moldovei lui Stefan Cel
Mare si Sfant, ce se regasesc intr-un tarziu sub acelasi nume de România, dupa
Mica Unire a celor doua principate din 1859,
la care Alexandru Ioan Cuza pusese umar cu alti mari barbati.
Aici Principesa Elisabeta a Romaniei alaturi
de Carol I, prin faptele sale, calmeaza neantelegerile unora de ieri si de azi
insetati de putere, ce se prea intampla sa se imbete prosteste in ceasul dintre
veacuri, spre a ne invata trecutul uneori, uitand ca pe aceste meleaguri scrie
simplu, România.
Peste toate astea, probabil
Conu GHITÃ, se bucura teribil din tot sufletul sau. Avea sa revina din Franta
lui Napoleon al III-lea, de la Prima Expozitie Universala din Paris la 1855. Nu
l-am cunoscut caci faceam ochi prin 1980 dar stiu de el ca a fost boier român,
negustor, ce mergea cu treburi importante de prin pamanturile Ialomitei, care
nu a stat cu mana-n san si indiferent.
Traise pana la 1899, iar de pe urma lui mi-au
ramas doua medalii foarte frumoase. Nu ma prea pricep eu asa la numismatica,
da-s tare frumoase ... Una are Capul Imparatului Napoleon al III-lea si
cealalta Capul Imparatesei Eugenia, care prezidau marea expozitie. Cu mana goala
nu a venit, bietul de el, dar despe asta am sa va povestesc cu alta ocazie,
insa, foarte bine COANE GHITÃ, FOARTE BINE, ai fost de treaba la vremea ta,
mi-ai placut teribil, mai ales ca vuia monitorul oficial de matale de cateva
ori.
Principesa, neavand sa piarda
nici o clipa din visul nostru national de veacuri, pe care-l simtea prea bine
deja in nobil suflet conturat, eleganta si gratioasa-n firea ce o definea, plina
de viata si aceiasi constanta modestie, pregateste initiativele Sale, ce aveau
sa vindece poporul slabit dupa jugul turco-fanariot, ce sugrumase principatele
noastre mult prea tare.
Inaintea multor alti politicieni, ce grohaiau apostrofand
rataciti in fleacurile vremurilor neputintele lor, inafara de aceea de a incasa
tributul ce-l carau la poarta otomana vreme de cateva sute de ani prin diferiti
„domnitori”, se opreste femeia, Principesa Elisabeta, nu numai cu privirea asupra
frumosului pamant numit România, ci cu toata fiinta Sa, in „Tara noastra de la fruntarii” dupa cum o
numea Printul Carol I.
Smereniea si sinceritatea
idealurilor Sale, o faceau pe Principesa
noastra draga sa isi faca simtita prezenta totodata pe langa Printul Carol I
tiptil, preocupat mai mereu cu treburile Tarii, spre surprinderea multora,
care-l caricaturizau ironic, ce inca mai pastrau confuza si tacere mormantala nedorita
pana si astazi.
Nu se indoia nimeni de inteligenta
Sa nativa la care frumusetea fu pe masura asteptarilor, dar mai ales in ochii
Printului Carol I, avand curajul sa afirm asta, fara a face aprecierea omului
lingusitor de la usa regatului nostru,
caci nu-i gasesc cusur care ar putea sa o stirbeasca in splendoarea ei, cu
toate ca a trait in legendarele timpuri acoperite de bogata si frumoasa noastra
istorie din care face parte.
Se indragosteste de România, reusind
sa minimalizeze cu usurinta, multe rautati sub propriile fapte.
Balbaielile si zvonurile sociale,
nu aveau gram de putere sa-I umbreasca idealurile Sale, dovedite de atatea ori,
fiind prea preocupata de soarta românilor incet incet.
Anumite date ce lipsesc din orice
arhive, chiar si din cele ale celor mai ambitioase servicii de informatii, pierd pe geamul timpului unele fapte marete,
cu toate ca, acei „monarhisti” alergati de “istorie” mai mereu, nu intarzie sa
se metamorfozeze nici azi, ramanand nedoriti mai ales intr-o conjunctura din
care stiu sa-si extraga mereu caimacul, prin intrerpretari, ambiguitati si
confuzii, prin mici asemanari sarate si piperate, pe care le mai arata istoria
pe ici pe colo, siretenii invatate de la perfida republica, in care ne cam
scaldam toti nedrept, dar cu aceiaisi mana de ilegalisti si ilegitimi si
republica cum o stim.
Lunecati in analele teoriilor
filosofice, politicienii, nu faceau decat sa reusasca sa anime aceiasi
pasivitate si lipsa de practica, o acuarela
prespalata a tendintele lor, dovedind stangacia propriilor incompetente, vis a
vis de titlul nobiliar al Principesei, afisand indirecta ignoranta imbracata
intr-o trufie care in sinea lor era mangaiata in acelsi timp cu acelasi zambet
cald, tot atat de mut al Principesei si al Principelui, ce se intindea peste o
parte a boierimii, straina demult de adevaratele probleme ale românilor. Orbi si
totusi „zdruncinati” teribil, de un "profund
patriotism al simtamintele lor "
aveau sa fie resuscitati si tiunuti la viata, numai de talentul publicatiilor
si nimic mai mult, ale caror hartii zac si azi prin biblioteci, ingalbenite de
timp.
Multi si-au sinucis peste veac
involuntar propriile lucrari, completand marele cimitir al istoriei, de unde le
dau mugurii de dor uneori, ca sa mai iasa cateva secunde la lumina, poate sa
mai ranjeasca odata ... Si tare vreau sa-i intreb sfios si rosu in obrajori ca
un GOLAN ce am ramas si sunt, cu dulce dragoste pe care le-o port si
„admiratie” :
Mmmm ? Tot cu saracie in cumplita Pustie ?
:) ...
Cunoscand limba româna foarte bine, atat scris cat si
vorbit, un fapt nementionat mai pe nicaieri, A.S.R. Elisabeta, apuca tocul si
se se adreseze indata cu inspiratie, oficialitatilor ... in scris.
Si asa, primul S.M.U.R.D. ( daca pot sa-l numesc, din vremuri
indepartate) pare sa prinda contur si sa ia nastere OFICIAL, in toate
formele sale legale, atat prin fapta cat si in scripte, la initiativa dragei noastre Principese Elisabeta, in data de 15-ianuarie-1870, cand
cancelariile nu mai pridideau cu hartiile, din grija Sa personala si afectiunea
nemarginita ce o purta, fata de „NOUA MEA PATRIE” cum o denumeste, devenind
fara sa ia seama, PIATRA DE TEMELIE A SOCIETATII ROMANESTI, o piatra nevazuta
intr-o lume vazuta, asa cum numai Ea se pricepea sa o slefuiasca, ca un
adevarat maestru ce era.
Asa arata prima viitoare Regina
a Romaniei, cuprinsa de dor in adancul sufletului si de grija poporului Sau
incercat, ce facea ca prin farmec, sa stearga eticheta de orfan biciuit, atat fizic
cat si moral, o perioada lunga de timp, pana la nenorocirea comunismului, care
s-a abatut asupra noastra mai tarziu.
Si asa, România, fu atinsa de
acel nobil si tandru gest regal in frumosii ani, chiar la varful radacinilor ei
milenare, de femeia ce apucase sa-si mangaie poporul prin soapte timide, a
carei sete de adevar se risipea prin bunatatea Ei ce insepusa sa hraneasca.
O dragoste aparte prinde a creste
din ce in ce mai mult intre Alteta Sa si iubitul Sau sot, sub lumina
dumnezeiasca, unde natiunea noastra intindea din nou aripile libertatii, sa-i
cuprinda si sa-i inteleaga in toata armonia cu toata fiinta, capatand o alta forma
si o alta valenta, pieind de aceasta data ecoul de jale cu repeziciune, prin alinarea
copiilor de cutie, adunati de te
miri pe unde, la Azilul Elena Doamna, unde primeau sprijin mult si neainchipuit,
cum numai basmele o mai pot reda, chiar in galbeni, caci asa erau vremurile
atunci.
Ajutorul nu avea sa fie numai unul material,
ce uimea deja intreaga Europa in exemplul sau dat de Principesa, dar si acela educativ,
inundat in amaraciunea lui cu modelari concrete ale sufletului, plin de
cuvantul lui Dumnezeu, servit intr-o nemarginita intensitate, ce nu o putea atinge
chiar oricine, ajutor sustinut din rasputeri, tocmai de Principesa.
Inima Nationala, renastea acum prin propria
cheltuiala in Aur a Principesei, dar si a doamnelor din inalta societate, cu
cateva kilograme de aur donatie, pot spune cu certitudine, reusind sa dezvolte
cel mai puternic Centru Cultural
European, observat de model pana si
de ignorantii si surzii ce mai erau si orbi in crancena lor prostie, asistand de
acum neputinciosi, la o lectie ce si-au castigat, luati la palme nationale ce
nu mai conteneau a se revarsa carate singure, uneori si din reflex, fiecaruia
in parte dupa fapta.
România din frumoasele timpuri,
acum era ingrijita cu mare atentie la ranile ei, avand o MAMA A RANITILOR iubitoare,
de care se mandrea tot norodul si vorbea cu multa pretuire aratand un respect
ales.
Linistea castigata treptat prin mari
sacrificii, ii facea pe oameni sa fie mai buni, mai umani, mai omenosi si mai
prezenti ca niciodata in viata cotidiana stand mai uniti. Eminescu se plimba in
acele vremuri memorabile de colo colo cu dragostea de mana, iar Melancolia
lui (frumoasa
opera literara) apucase sa fie tradusa de Principesa Elisabeta in
Germania, ca un semn de apreciere. Si totusi, Tara se linistise dupa atatea
batalii din trecut, traia propria restaurare si reconstructie, de care poate si
astazi ne e dor zic eu, ori poate multi nu stiu cum sa o inceapa.
Din expresiile marilor
pictori, multi dintre ei ascunsi, care inca mai pastreaza misterioase mesaje
ale unor vremuri parca apuse, apare si
aparatul foto cu dovezile sale, care incepe sa isi faca datoria incet incet
prin societatea noastra, ca un melc, pe a carei spirala s-au urcat in timp, sute
de milioane de fotografii.
Marile siteuri si trusturi, in
hemoragia informationala de tip spam, nefacand decat sa gângureasca mai departe
fara succes SUCCESUL Principesei, insista sa vorbeasca aceleasi vorbe fara acoperirea documentelor, despre PRIMA
MAMA devenita MAMA RANITILOR ACESTUI NEAM pe la 1877-1878, doar ca biciul, spre
aducerea aminte si neobrazarea unora, il oferea Carol I barbateste in dar ca
streang al saraciei, fie ea si otomane, drept „suvenir” intr-o placuta si
frumoasa nota de „aroganta” meritata din plin pofticiosilor, cand a refuzat sa
plateasca tributul turcilor, investind mai toti banii in armament pentru
razboiul de independenta pe care l-a si castigat.
Anul 1870, unul din cei mai fericiti ani regali, aduce pe lume din
dragostea celor doi principi ce si-o purtau
pe Principesa Maria la 8 – septembrie, o bucurie de copil parca coborata
dintr-o frumoasa poveste fara sfarsit, lasand România sa zambeasca si mai
mandra pana dincolo de hotarele ei.
Nasterea ei a fu salutata in Dealul Cotrocenilor,
iar Principesa Elisabeta si Printul Carol I, acum erau cei mai fericiti principi
români, alaturi de micuta copila ce arata ca o jucaria vie in miniatura, incurajand
sperantele românilor, caci aveau o noua succesoare la mostenirea de scaun.
Poporul nu intarzie sa-si arate
„complcicitatea” la o asa veste imbucuratoare si nu intarzie sa imbrace haina
de sarbatoare a natiunii, fiind emotionat sa asiste la tot acest moment cu toti
curiosii.
Cu 21 de salve ce risipeau cenusa
norilor de pe Cer, tunurile bubuiau si cantau de bucurie marele eveniment de la
13 octombrie, inganate cu batranele clopote
ale celor 26 de manastiri crestin-ortodoxe din Bucuresti si celelalte din intreaga
Tara, facand uitate intr-o secunda chinurile prin care trecuse tot norodul o
dinioara, starnind curiozitatea si forfota celor 85 de mahalale ce faceau
deliciul Bucurestiul in linistea lui, o liniste ce incepea sa fie brodata in
acel timp pe ici pe colo de mainile iubitoarei Principese Elisabeta.
Nu am
trait eu acele clipe, dar le stiu de undeva de departe ... tare departe ...
Imediat, Principesa Elisabeta
si micuta Principesa Maria, primira binecuvantarea Mitropolitului Primat Nifon,
Primarul Bucurestilor consemnand in registrul familiei princiare, noua
mostenitoare.
Nici valul de felicitari nu
intarzie sa apara din toate colturile Lumii, la aflarea acestui sfant miracol,
caci asa e obiceiul in casele regale, sa se „napuseteascaa`` in cele mai
sincere si calde ganduri, la nasterea unui prunc.
Si uite asa, micuta
principesa, coplesa inima tuturor dar mai ales a parintilor, parca cufundati in
firava ei privire pe care nu se mai saturau sa o priveasca.
Ce bucurie probabil traia si
Boier Ghita din Orasul de flote unde se nascuse si Mihai in alt veac, mare
român, neanvins vandut de aliatii lui.
Acum pe coasta din via
Brancovenilor, se juca sub privirile Principesei Elisabeta, micuta Maria,
alaturi de copilele orfane si amarate ale natiunii, care se vedeau alinate de
mangaierea iubitoarei noastre principese, indragita peste masura mai ales de
popor, vrajita de muntii care-i devenise Casa ca de poveste, asa cum si-a
imaginat-o in cotul Carpatilor, unde Varful Omul sta de straja deasupra
legendarului Castel, din cele mai vechi timpuri si pana astazi.
Copila nu era singura dragoste
a principesei noastre, caci alaturi de ea mai erau o droaie de copilite adunate
de Dr. Carol Davila de prin mahalale, care inveseleau tot acest azil, in care
tristetea pierise parca definitiv.
Rand pe rand, azilul trada
forma si sensul cuvantului sau, devenind o fortareata culturala a iubirii, caci
insasi cele mai instarite familii din vreme isi dadeau odraslele aici pentru a
cunoaste o educatie aleasa, alaturi de Principesa Maria, iar vestea zbura in
toata Europa ca o reclama din gura in gura, trezind ambitii si in alte familii
indepartate, facand si ele solidaritate cu intentiile Principesei Elisabeta.
Pe cat de drept si sobru era
M. S. Carol I, pe atat de induiosat si coplesit era in sufletul de soldat, urmare
a dragostei principeselor Sale si a poporului român, chiar daca asta i se citea
numai in stralucirea ochilor acest fapt ... UN ADEVARAT „COMPLOT NATIONAL”!
Boalele pamantului ramase in
negura singurele izolate si neantelese, ce nu se stapaneau la fericirea impartasita
de toti românii, ce isi varsa picaturile peste cele doua Principate Unite, aduc
un mare necaz, caci dupa numai 3 ani si aproape 6 luni, o incercara pe micuta
copila, rapind fara nici o urma de regret frumosul, ce nu era decat stindardul
tineri natiuni usor inchegate la poalele muntilor, ancorand in credinta si mai
puternic, toata Familia Regala ce se pleca in fata Lui Dumnezeu si care, niciodata
nu si-a ridicat mâna impotriva Sa.
Tara incremenise caci avea sa-i
cada doliul pe chipul fericit, ca si pe cel al Principesei Elisabeta.
Parca iar se prabusa nenorcita
de jale, ca in sarmana Moldova la moartea lui Stefan cel Mare si Sfant pe 2-iulie-1504,
cand si ciorile pe garduri incetau sa croncane secate de amarul caraiturilor
lor, pierzand singura copila, dupa ingrozitoarea suferinta pe care o cunoscuse la
trecerea dintre lumi ...
In ciuda tuturor acestor
insuportabile intamplari, Romaniei i se desira in aceasta catastrofa dulcea
diadema a fericirii asezata pe crestet, pana in strafundurile inimilor,
tristetea punand din nou stapanire pe sufletele oamenilor, ca intr-un vis inspaimantator,
de unde, indureratele brate ale natiunii se desfac acum, dezmortite, primind la
pieptul patriei inlacrimate, ingerasul de copil, ce avea sa-l aseze in Pamantul
Tarii pentru vecie, cuprinzand totodata o parte din durerea nemarginita a
parintilor.
Aceiasi copiii ai natiunii noastre, poate
multi din ei stramosii nostri nestiuti din carti si ziare, mangaiati si educati
altadata de insasi Mama Ranitilor, cum i se mai spunea in popor, asistau acum
neputinciosi in fata mortii, cu suflete pline
de durere, alaturi de Muma lor Principesa Elisabeta si Carolu I, la asurzitoare
drama ce avea parca sa prevesteasca, inceputul razboiului de independenta al
neamului nostru viteaz, preschimband fericirea unei femei implinite, intr-o nesfarsita
durere, ce avea sa fie impartita cu toata suflarea româneasca.
Printul si Principesa, s-au
ales cu o grava pierdere a singurului lor copil, insa, prezenta poporului de
acasta data a absorbit tacut socul prin care treceau in alinarea intoarsa
sufletelor lor, cu siguranta si priceperea ca nici un alta popor nu ar avea
puterea si taria necesara, sa redea in blandetea si intelepciunea lui acestei Familii
Regale a Romaniei, respectul si devotamentul dobandite, ca unica mangaiere neantrerupta.
De atunci si pana astazi, nu
s-a schimbat nimic din dragostea pentru ei, asa cum au lasat inaintasii nostri
cu limba de moarte, caci, nici un inscris al Casei Regale ori obiect, nu
trebuie sa aibe pret material pentru acela ce este si simte româneste in vinele
sale, indiferent din ce colt de tara provine el, astfel ca, la 24-aprilie-2016, dupa 146 de ani de istorie zbuciumata si pleava
comunista, ce a pustiit sufletele oamenilor lovind nedrept natiunea, n-om vedea
cu totii impreuna sub aceiasi cupola ridicata de Maria Sa Doamna Elisabeta
Regina Romaniei in Coasta Cotrocenilor, sa daruim singura scrisoare originala
cu toata documentatia ei, scrisa chiar de mana Sa protectoare in intregime, Familiei
Regale a Romaniei, ce a fost si ramane Muma
acestei natiuni a noastre române, in veacul vecilor.
Povestea spusa acum, desprinsa
din umilul meu basm de mai de sus, cum imi place sa-l denumesc, este doar INVITATIA
deschisa tuturor, inchinata memoriei acestei femei unice, ascunse intentionat
de istorie si istorici, presa si televiziuni ambulante, ce mimeaza un dans al
memoriei noastre nationale si culturii romanesti, din interese si frustrari de
ei stiute, ce in amarul Sau nemarginit de mama, a stiut sa iubeasca si sa primeasca
iubire neconditionata din neam, in ciuda grelelor incercari pe care le-a traversat
in vremea ei, traind pana la sfarsitul zilelor cu credinta si mai mare in
Dumnezeu, povestea unui popor, care azi se numeste tot atat de simplu, ROMÂNIA !
DATA : 06-02-2016
Ing. agronom Teodor I.D. Iliescu
Ing. agronom Teodor I.D. Iliescu
